Putere Sacrificiului

Era o noapte rece  de iarnă în Coreea. O viitoare mamă se îndrepta prin zapada îngheţată înspre casa unei prietene misionare, unde ştia că va găsi ajutorul de care avea nevoie. La mică distanţă de casa misiunii era un şanţ adânc peste care trecea un pod. În timp ce înainta cu greu, au cuprins-o durerile naşterii. Femeia a înţeles că nu putea merge astfel mai departe şi s-a aşezat sub pod. Acolo, singură la picioarele unui pod de lemn, dădu naştere unui băieţel. Nu avea nimic cu ea în afară de hainele groase pe care le purta. Una câte una şi le scoase de pe ea şi îl acoperi pe micul ei fiu, înfăşurându-l cu ele ca într-un cocon voluminos. Apoi, găsind o bucata aruncată de sac, o trase pe ea şi se întinse tremurând istovită lângă copilaşul ei.

Următoarea dimineaţă, misionara îşi conducea maşina peste pod ca să ducă un coş cu mâncare unei familii coreene. Pe drumul de întoarcere, când se apropia de pod, vehiculul tuşi şi muri, rămas fără combustibil. Ea o lăsă în afara şoselei şi începu să meargă pe pod înspre misiune, dar se opri când auzi un scâncet slab ce venea de dedesubt. Se uită sub pod ca să vadă despre ce este vorba şi acolo găsi micul copil, cald, dar flămând şi pe tânăra mamă îngheţată lângă el.Misionara  a luat copilul acasă şi a îngrijit de el. 

Când a mai crescut, băiatul o ruga adesea pe mama sa adoptivă să-i istorisească cum l-a găsit. La a douăsprezecea comemorare a morţii mamei sale, băiatul a rugat-o pe misionară să îl ducă la mormântul ei. Ajuns acolo, i-a cerut să aştepte ceva mai departe cât timp se va ruga el. Copilul stătea lângă mormânt cu capul plecat, plângând. Apoi a început să se dezbrace şi în timp ce misionara îl privea uimită, băiatul şi-a dat jos îmbrăcămintea sa călduroasă, lăsând-o pe mormântul mamei.Apoi a îngenuncheat, dezbră-cat şi tremurând în zăpada îngheţată. Când misionara s-a apropiat de el ca să-l ajute să se îmbrace, l-a auzit plângând şi strigând către mama pe care n-o cunoscuse niciodată: „Ţi-a fost mai frig decât atât, pentru mine, mama mea?”

Când Hristos a venit pe pământ, S-a dezbrăcat pe Sine, de orice haină regală şi a intrat într-o lume a urii şi a indiferenţei, pentru că a văzut că secole la rând, mii de vieţi distruse aveau nevoie de un Salvator.

   

Eu si Facebook

    Dupa ce toata lumea s’a plictisit de Hi5..a trecut la Facebook! Ca si altii..am gandit: “Woow, toata lumea are cont de Facebook! Trebuie sa’mi fac si eu neaparat..altfel..voi fi o persoana neinsemnata, inexistenta!”

Mi’am petrecut mult timp pe Facebook! As spune: PREA MULT! Relatia mea cu Dumnezeu se racise:|! Aproape ca nu mai exista. Uitasem de Dumnezeu pentru ca aveam deja ceva mai “important”de facut..si anume: trebuia sa vad cine/ce fel de poze isi mai pune, sa’mi fac poze cat mai “interesante” ca apoi sa le pun imediat pe Facebook, sa mai postez ceva pe perete ,sa vad cine mi’a mai apreciat pozele, cine mi’a lasat vreun comentariu..si..;;) ca sa fiu sincera..sa mai trm cate o cerere de prietenie baietilor..!:)

Pierdeam ore in sir pe Facebook.. Uneori saream peste micul dejun, pranz sau cina, nu dormeam suficient… doar ca sa fiu online acolo..:|

Erau zile cand ma trezeam si in loc sa ma rog, sa fac lucruri care sa’L bucure pe Dumnezeu, sau sa invat/scriu, primul lucru pe care il faceam: normal..nu’i greu de ghicit…intram pe Facebook!

Devenisem DEPENDENTA de FACEBOOK!  Apoi..au aparut si acele jocuri.Eram prea ocupata “sa construiuesc orase”, sau”sa am grija de GRADINA”  ))!

Mergand la intruniri, ascultand predici… de multe ori eram gata sa renunt la Facebook dar..a aparut “IMNUL FACEBOOK’ului”:Daca nu ai Facebook..nu existi!  si..RENUNTAM!:| Imi spuneam: “Tocmai eu sa renunt? aaa..nu…nu se poate..cum vor mai vedea “PRIETENII” mei ce mai fac..!?..cu cine mai sunt!?..ce poze’mi mai pun!?deci..un NU! Categoric!:| Avand Facebook insemna un singur lucru pentru mine: “Caut aprecieri de la persoane pa care nici nu le cunosteam..nu le’am vazut in viata mea..!

Dar timpul a trecut.. L’am primit pe Dumnezeu in viata mea! Asta e cel mai important pentru mine acum! Gandirea mea s’a schimbat! “Nu a fost deloc usor sa renunt la Facebook!:|M’am rugat si ma rog ca Dumnezeu sa ma ajute sa uit ca acolo undeva pe Facebook scrie ceva de genul: “Iti poti reactiva contul oricand;;)!”

Am realizat ca Facebook nu este pentru mine. Acum relatia mea cu Dumnezeu este SANATOASA. Si as vrea sa ramana asa pentru totdeauna!As vrea ca toti CRESTINII sa gandeasca la fel ca mine: “EU SUNT CRESTIN! NU AM NEVOIE DE FACEBOOK..!AM NEVOIE DE ISUS!”

AMIN!:)                                        Fiti binecuvantati!:)

Lungu Madalina, 17 ani, Biserica Crestina dupa Evanghelie Filiasi

 Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:
“Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.
Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”
“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”

Toţi au râs de el. După 15 zile însş calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
“Ce mai noroc!” strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”
Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”
Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.