Puterea Cuvintelor

   






Cei mai multi oameni doresc sa le vorbeasca altora . Sunt putini cei care pot asculta cu atentie si sa se straduiasca sa-l inteleaga pe celalalt . Ascultarea celuilalt inseamna respectul ce i-l dai. 
Cuvintele au o putere incredibila. Ele pot rani sau vindeca.Rareori, tacerea face rau, insa vorbirea este  de multe ori o urgie, mai ales cand este o flecareala. Nimic nu ne tradeaza mai usor ceea ce suntem ca vorbirea noastra . Gandurile ni le putem ascunde, faptele sunt savarsite adesea sub imboldul imprejurarilor in care ne aflam, dar cuvintele, fie ca suntem tacuti din fire, fie ca suntem deschisi la inima , ne tradeaza usor. In spatele unei fapte bune putem sta ascunsi mai mult timp decat in spatele unui cuvant pentru ca suntem nevoiti sa-l intrebuintam, el da pe fata interiorul nostru. 
Cuvantul nostru poate crea cel mai frumos vis si realitate, dar poate si sa distruga tot ce exista in jurul nostru. De aceea, folosirea gresita a cuvantului creeaza iadul pe pamant. Orice putere creatoare folosita rau, nepotrivit, poate deveni putere distructiva. Cuvantul nostru este magie pura, iar folosirea lui gresita poate deveni magie neagra. Cuvatul vorbit sau scris este atat de puternic incat un simplu cuvant poate schimba o viata sau poate distruge vietile a milioane de oameni. Un cuvant negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvantul la fel ca magicienii, blestemandu-se inconstient unii pe altii.
Cuvintele pot rani . Ele sunt caracterizate ca sageti, sulite si sabii. Daca aceste instrumente sunt manuite gresit, ele pot rani sau chiar ucide.  Uneori cuvintele pot rani chiar oameni  pe care ii iubim , alteori ele le pot mangaia sufletul depinde cum si pe ce ton le folosim . 
 Sa ne ferim mintea de gandurile rele despre ceilalti si sa ne asumam intreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gandurilor si cuvintelor noastre.
P.S: "Teoria si practica se influenteaza totdeauna reciproc; din faptele oamenilor se poate vedea ce gandesc, iar din parerile lor se poate spune de mai dinainte ce vor face."

  
Intr-o zi de iarna, cand toti asteptau ca zapada sa isi faca aparitia pe pamant ca o mana cereasca, pe un taram ascuns si nevazut s-au intalnit doua stele. Oamenii spuneau ca se asemanau cu doi fulgi de nea, insa doar ele stiau ce fel de creatie sunt. Cand ele au atins acel taram, taramul s-a cutremurat de spaima, erau doua printese care defapt semanau ca doua stele datorita faptului ca straluceau atat de puternic incat taramul s-a umplut de lumina stralucirii lor. Marea durere era ca omenii le cunosteau doar ca pe doua fiinte obisnuite, din cauza ca ele traiau pe taramul ascuns si nevazut.
Ele s-au imprietenit datorita faptului ca doar ele erau la fel, doar ele erau printesele unui taram ascuns si nevazut. Nu oricine poate primi acest dar de la Dumnezeu, ele au primit darul de-a deveni doua printese aparte, cu totul speciale. Insa chiar si ele sufereau cumplit. La prima lor discutie cele doua printese vorbisera mult, si incepuse sa devina cele mai bune prietene. Dupa o saptamana ele au realizat ca aveau multe in comun, erau amandoua printese, traiau amandoua pe acelas taram, si ce era mai cumplit, traiau amandoua aceeasi drama, aveau nevoie de iubire. Ele erau pline de teama, ele iubeau, dar nu aveau curajul sa destainuie acest mister de teama ca vor fi intelese gresit. Misterul devenea parca tot mai crunt si dureros, iar taramul cel ascuns si nevazut care defapt era taramul inimilor lor incepuse sa se transforme-n ziduri si bariere care le interziceau sa fie iubite. Inima lor incepuse sa sangereze, cu fiecare minut care trecea ele erau ranite, cutitul se invartea fara mila in ranile din inimile lor. Iubirea nu era acolo pentru a le salva, dragostea nu era acolo pentru a le vindeca ranile, si totusi ele se mai numeau printese pentru ca ramaneau puternice si nu cadeau rapuse de dorul iubirii, pentru ca stiau ca nu merita, dar totusi dorul ardea cumplit. Intr-o zi fiind neatente ele cazusera, insa inima se zbatea intre viata si moarte, intre iad si rai. Atunci amandoua si-au lipit inimile una de alta, s-au ridica impreuna amandoua, si prin surprindere ele au realizat ca luptau pentru acelas tel, telul lor se numea IUBIREA. Luptau sa poata castiga macar un sfert din ea, luptau sa primeasca din raiul iubirii doar cat era cu putinta, insa in inima lor ardea dorul sa poata trai pe taramul iubirii chiar daca ele isi doreau doar un sfert sau doar cat era cu putinta
.Orice om chiar daca nu e print s-au printesa are un dor in suflet care arde cumplit. Nu va cer mila pentru aceste doua printese, va cer doar putina compasiune si putina apreciere pentru ca chiar daca destinul lor e atat de dramatic ele au devenit printese prin faptul ca ele iubesc chiar daca nu sunt iubite. Ele nu asteapta sa ninga cu fulgi de zapada, ale asteapta sa ninga cu fulgi de iubire. Ele nu asteapta sa vada caldura din seminee in toiul iernii, ele asteapta caldura iubirii, Ele nu asteapta sa vada orasul plin de luminite in preajma sarbatorilor de iarna, ele asteapta ca inimile lor sa fie pline de lumina iubirii. Asa se incheie trista poveste a celor doua printese, probabil ca toti ati fi asteptat un final fericit, insa din nefericire sfarsitul e la fel de trist ca si inceputul. Dar totusi ele sunt eroinele iubirii, sunt invingatoarele durerii, pentru ca intotdeauna au ramas neclintite chiar daca au cazut o data.
Daca vrei sa devii un print sau o printesa, fa ceea ce au facut aceste doua printese, au iubit chiar daca nu erau iubite, au sacrificat timpul lor pentru toti, chiar daca pentru ele nimeni nu s-a sinchisit sa le ofere cel putin un minut din timpul lor propriu. Ele si azi fac acelasi lucru, iubesc chiar daca nu sunt iubite. Fa-o si tu la fel, nu astepta prea mult de la oameni. Printii si printesele nu asteapta, nici nu jefuiesc, ei pur si simplu daruiesc totul pentru toti.