Intr-o zi de iarna, cand toti asteptau ca zapada sa isi faca aparitia pe pamant ca o mana cereasca, pe un taram ascuns si nevazut s-au intalnit doua stele. Oamenii spuneau ca se asemanau cu doi fulgi de nea, insa doar ele stiau ce fel de creatie sunt. Cand ele au atins acel taram, taramul s-a cutremurat de spaima, erau doua printese care defapt semanau ca doua stele datorita faptului ca straluceau atat de puternic incat taramul s-a umplut de lumina stralucirii lor. Marea durere era ca omenii le cunosteau doar ca pe doua fiinte obisnuite, din cauza ca ele traiau pe taramul ascuns si nevazut.
Ele s-au imprietenit datorita faptului ca doar ele erau la fel, doar ele erau printesele unui taram ascuns si nevazut. Nu oricine poate primi acest dar de la Dumnezeu, ele au primit darul de-a deveni doua printese aparte, cu totul speciale. Insa chiar si ele sufereau cumplit. La prima lor discutie cele doua printese vorbisera mult, si incepuse sa devina cele mai bune prietene. Dupa o saptamana ele au realizat ca aveau multe in comun, erau amandoua printese, traiau amandoua pe acelas taram, si ce era mai cumplit, traiau amandoua aceeasi drama, aveau nevoie de iubire. Ele erau pline de teama, ele iubeau, dar nu aveau curajul sa destainuie acest mister de teama ca vor fi intelese gresit. Misterul devenea parca tot mai crunt si dureros, iar taramul cel ascuns si nevazut care defapt era taramul inimilor lor incepuse sa se transforme-n ziduri si bariere care le interziceau sa fie iubite. Inima lor incepuse sa sangereze, cu fiecare minut care trecea ele erau ranite, cutitul se invartea fara mila in ranile din inimile lor. Iubirea nu era acolo pentru a le salva, dragostea nu era acolo pentru a le vindeca ranile, si totusi ele se mai numeau printese pentru ca ramaneau puternice si nu cadeau rapuse de dorul iubirii, pentru ca stiau ca nu merita, dar totusi dorul ardea cumplit. Intr-o zi fiind neatente ele cazusera, insa inima se zbatea intre viata si moarte, intre iad si rai. Atunci amandoua si-au lipit inimile una de alta, s-au ridica impreuna amandoua, si prin surprindere ele au realizat ca luptau pentru acelas tel, telul lor se numea IUBIREA. Luptau sa poata castiga macar un sfert din ea, luptau sa primeasca din raiul iubirii doar cat era cu putinta, insa in inima lor ardea dorul sa poata trai pe taramul iubirii chiar daca ele isi doreau doar un sfert sau doar cat era cu putinta
.Orice om chiar daca nu e print s-au printesa are un dor in suflet care arde cumplit. Nu va cer mila pentru aceste doua printese, va cer doar putina compasiune si putina apreciere pentru ca chiar daca destinul lor e atat de dramatic ele au devenit printese prin faptul ca ele iubesc chiar daca nu sunt iubite. Ele nu asteapta sa ninga cu fulgi de zapada, ale asteapta sa ninga cu fulgi de iubire. Ele nu asteapta sa vada caldura din seminee in toiul iernii, ele asteapta caldura iubirii, Ele nu asteapta sa vada orasul plin de luminite in preajma sarbatorilor de iarna, ele asteapta ca inimile lor sa fie pline de lumina iubirii. Asa se incheie trista poveste a celor doua printese, probabil ca toti ati fi asteptat un final fericit, insa din nefericire sfarsitul e la fel de trist ca si inceputul. Dar totusi ele sunt eroinele iubirii, sunt invingatoarele durerii, pentru ca intotdeauna au ramas neclintite chiar daca au cazut o data.
Daca vrei sa devii un print sau o printesa, fa ceea ce au facut aceste doua printese, au iubit chiar daca nu erau iubite, au sacrificat timpul lor pentru toti, chiar daca pentru ele nimeni nu s-a sinchisit sa le ofere cel putin un minut din timpul lor propriu. Ele si azi fac acelasi lucru, iubesc chiar daca nu sunt iubite. Fa-o si tu la fel, nu astepta prea mult de la oameni. Printii si printesele nu asteapta, nici nu jefuiesc, ei pur si simplu daruiesc totul pentru toti.