Se zice că trece timpul. Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec arborii din câmpie, așa și nouă ni se pare că trece timpul. În realitate nici arborii, nici timpul nu trece, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul.
Timpul este ceva care a fost, care este si care va fi. Dar nu e bine sa te gandesti la ce a fost, ca nu mai este si nici la ce va fi, ca nu a sossit inca ,caci astfel nu poti trai niciodata ce este.
Daca m-ai intreba "De ce iti este cel mai frica pe lumea asta?" printre raspunsuri ar fi si Timpul deoarece este unul din lucrurile pe care le poti pierde farte usor si nu se mai poat recupera.
Am foarte multe raspunsuri la intrebare Ce este Timpul?
Timpul este cel care se deruleaza , care trece , care ne face sa ne pierdem frunzele (ani) si care atunci cand il superi trece ca nebunul si atunci cand traiesti clipele cele mai frumoase , in functie de merit , trece incet sau repede . Toti vedem ceasul insa mai bine vedem oglinda . Multi vor sa creasca ca sa scape de copilarie , dar si mai multi ar vrea sa o readuca . Timpul trebuie pretuit , pentru ca va veni o vreme cand nu vei mai avea ce sa pretuiesti deoarece iti va trece timpul si atunci ceasul v-a suna .
Timpul este remediul uitarii intr-adevar , dar este inceputul ofilirii noastre!!!
Timpul e cel pe care nimeni nu-l vede, dar toti il simt…ce pacat…!!!
Timpul este......cel mai mare adevar al vietii noastre este singura noastra comoara aceasta comoara trebuie sa o pretuim sa invatam sa o pretuim si sa nu fim nepasatori fata de ea . Timpul este un dar de la Dumnezeu pacat ca unii suntem nepasatori fata de aceast cadou . Timpul poate fii cel mai bun prieten ...daca acestui prieten nu ii vedem adevarata valoare l-am putea transforma in cel mai aprig dusman!!!
Haideti sa incepem sa fim mai atenti cum ne petrecem timpul, sa luam seama la lucrurile carora le datoram cea mai mare parte din timpul nostru liber....daca noi il petrecem in folosul nostru este foarte bine...dar daca il pierdem ar trebiu sa apara un semn de intrebare....si sa ne dam seama ca o sa ne trezim mai tarziu si o sa vedem ca viata noastra a trecut fara sa ne dam seama !!! Asa ca atentie mare cum petrecem Timpul!!!
Notiunea de timp a fost inventata de om, care nu poate cuprinde eternitatea. Daca noi nu am exista, nici timpul nu ar exista. Iar acest fapt il realizam prea tarziu si spunem "ce bine era atunci".
RăspundețiȘtergerePS. Daca nu am cont Google cum las comentariul? Schimba setarile.
gata... acum oricine imi poate lasa comentarii...ms frm >:D<
Ștergere