„Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă –ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”
Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna, Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă. Când erai mic, cu ea, eu te ştergeam întruna, Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă…
Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine Că-ndrug aceleaşi vorbe, până ce oboseşti. Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine, Şi repetam cuvinte, să-nveţi ca să vorbeşti…
Ştiu că te enervezi, când mergem la plimbare, Iar paşii mei greoi mă tin, pierdut, în urmă. Când erai mic, băiete, te căram în spinare, Şi nu ştiam, atunci, că trupul meu se curmă…
Ştiu că nu mă suporţi, să am faţa nerasă, Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie. Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă, Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie…
Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă, Şi tot mai grea îmi pare, acuma, bătrâneţea. Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă, Că-n ţipetele tale, trecură-mi tinereţea..
Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară, Că nu mai am putere… hai, mergi şi te-odihneşte, Şi să nu uiţi, băiete… îţi spun a mia oară: Că tot ce este viaţă, se trece, îmbătrâneşte…
Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman. De batran, s-a apropiat o fetita care i-a intins cativa banuti. Impresionat de gestul ei, trecatorul a intrebat-o pe copila: - Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ? - Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine. Cucerit de bunatatea fetei, omul a intrebat-o ce isi doreste ea cel mai mult. - O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracata, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate. - E, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine! Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de ea. - Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi.
Bunatatea este frumusete in cea mai buna stare. Bunătatea pe care o arăţi celor din jur, va radia din tine la fel ca şi căldura Soarelui peste pamant.
La începutul anului școlar, diriginta clasei a șasea era în fața foștilor elevi din clasa a cincea. Și-a privit copiii și a spus că se bucură să îi vadă și că îi iubește pe toți în mod egal.
Aceasta era o minciună, pentru că în una din băncile din față stătea un băiat ghemuit înt-un colț pe care ea nu-l iubea. A făcut cunoștință cu el la fel ca și cu ceilalți elevi, anul trecut. Încă de atunci ea a observat că el nu se juca cu ceilalți colegi de clasă, fiind îmbrăcat într-o haină murdară iar de la el mirosea așa de parcă niciodată nu s-a spălat. Cu timpul, atitudinea profesoarei față de acest elev devenea din ce în ce mai rea și a ajuns pînă să-și dorească să îi sublinieze cu roșu toate lucrările lui de evaluare și să-l noteze cu nota unu. Mai târziu, directorul școlii a cerut acestei profesoare să analizeze caracteristica tuturor elevilor săi de când au început să învețe la școală și profesoara a lăsat dosarul elevului pe care nu-l iubea ultimul. Când, în sfârșit a ajuns la dosarul acestuia, și a început să studieze caracteristica lui, a rămas uimită, fără să vrea.
Profesoara care l-a învățat în clasa întâi pe acest băiat scria:
Este un copil minunat, cu zâmbet radiant. Își face temele pe acasă curat și îngrijit. E o mare placere să te afli alături de el.
Profesoara de clasa a doua scria despre el:
Este un elev excelent, pe care colegii îl apreciază, dar el are probleme în familie: mama lui este bolnavă cu o boală care nu se vindecă și viața lui acasă cred că este o luptă grea cu moartea.
Profesoara de clasa a treia a evidențiat:
Moartea mamei l-a lovit foarte mult. El se străduie din toate puterile, dar tatăl lui nu arată nici un interes față de el și viața lui de acasă poate să influențeze la învățătura lui în curând, dacă nu se va întreprinde nimic.
Profesoara clasei a patra a scris:
Băiatul nu e așa de deștept, nu manifestă interes către învățătură, aproape nu are prieteni și deseori adoarme la lecții.
După ce a citit caracteristicile, profesoarei îi era rușine. Ea s-a simțit și mai prost cînd la Anul Nou toți elevii i-au adus cadouri împachetate în hîrtie strălucitoare cu fundițe, iar cadoul elevului neiubit a fost învelit în hîrtie cafenie, dură. Câțiva copii au început să rîdă, când profesoara a scos din acel cadou o brățară la care nu ajungeau cîteva pietricele și un flaconaș cu parfum, care era doar o pătrime umplut. Dar, profesoara a înlăturat rîsul în clasă exclamînd: ”O, ce brățară frumoasă!”- și deschizînd flaconașul a stropit un pic de parfum pe încheietura mîinii.
În acea zi băiatul s-a reținut după lecții, s-a apropiat de profesoară și a spus:”Astăzi purtați parfumul mamei mele.” Când el a plecat, ea mult timp a plâns. Din acea zi, ea a refuzat să predea doar literatura, gramatica și matematica și a început să învețe pe copii bunătatea și principiile compasiunii. După o vreme, învățând în așa fel, elevul neiubit a început să se întoarcă la viață. La sfârșitul anului școlar el s-a transformat în unul din cei mai buni elevi.
Chiar dacă profesoara continua să spună că îi iubește pe toți elevii la fel, în realitate, cel mai mult ea îl iubea pe el. Peste un an, când lucra deja cu alți copii, ea a găsit sub ușa clasei o scrisoare, în care băiatul a scris că ea este cea mai bună profesoară pe care a avut-o el în viață. Au trecut încă cinci ani înainte ca ea să primească încă o scrisoare de la fostul elev. El îi povestea că a terminat colegiul și după note ocupa locul trei din clasă și că ea continuă să fie cea mai bună profesoară din viața lui. Au trecut patru ani și profesoara a mai primit o scrisoare, în care elevul scria că, indiferent de toate greutățile pe care le întâmpină, curând termină universitatea cu cele mai bune note și a confirmat că ea încă mai este cea mai bună profesoară din viața lui. Peste încă patru ani a mai venit o scrisoare. De această dată, el scria că după absolvirea universității a hotărât să-și ridice nivelul de cunoștințe. Acum, înainte de familia lui era cuvîntul doctor. Și în această scrisoare el scria că ea este cea mai bună profesoară din viața lui.
Timpul trecea. În una din scrisorile sale, el povestea că a făcut cunoștință cu o fată și se căsătorește cu ea, că tatăl ei a murit doi ani în urmă și a întrebat dacă n-ar vrea ”cea mai bună profesoară” să ocupe la nunta lui locul unde de obicei stă mama mirelui. Profesoara a acceptat cu bucurie. La nunta elevului său și-a pus acea brățară cu pietrele lipsă și a cumpărat același parfum, care îi amintea băiatului de mama lui. Ei s-au întîlnit, s-au îmbrățișat și el a simțit mirosul cunoscut.
”Mulțumesc pentru că ați crezut în mine, mulțumesc că mi-ați permis să îmi simt necesitatea și însemnătatea mea și m-ați învățat să cred în puterile mele, că m-ați învățat să deosebesc binele de rău.”
Profesoara cu lacrimi în ochi a răspuns:
”Greșești, tu ești cel care m-ai învățat toate acestea. Eu nu știam cum să învăț pe alții până nu te-am întâlnit pe tine.”
Un tânăr, mergând spre un târg, a văzut într-o grădina o grămadă mare de moloz. Fusese un palat. Se zvonise că ascundea în zidăria lui o comoară. Căutătorii zeloși l-au scotocit în toate cărămizile, dar în zadar. Tânărul a voit să-și încerce și el norocul, scotocind pe unde i se părea că alții n-au căutat destul. Spre seară, obosit, s-a scuturat de praf, când zărește la picioarele sale o cutiuță de carton căreia nimeni nu-i dăduse nici o importanță. A ridicat-o și, deschizând-o, găsește în ea un bilețel pe care era scris: O inimă curată să fie comoara ta pe pământ, căci numai pe ea nu ți-o poate fura nimeni. O inima curata și o conștiință liniștită, acestea sunt cele mai mari comori, cele mai prețioase bunuri. Știm bine că numai pacea, nu aurul sau luxul, îl fac pe om cu adevărat fericit. Tânărul a meditat și s-a convins că ceea ce căuta trebuia realizat în sine, în sufletul său. DOMNUL garanteaza fericirea, celor cu inima curata! Un om cu inima curata e un om din care izvoraste, intotdeauna, bucurie si este multumitor pentru orice lucru din viata lui...Dumnezeu se bucura cand vede o astfel de inima si rasplateste prin binecuvantari. O inima sincera si curata este cea mai de pret comoara a omului.
“Zideste in mine o inima curata Dumnezeule , pune in mine un duh nou si statornic!” Psalmii 51:10
Se spune ca un copil ,odata a gasit un cocon de fluture ,l-a luat ,l-a pus in camera lui si a inceput sa-l priveasca in fiecare zi cu nerabdare si curiozitate , sa vada ce se intampla .Se trezea dimineata cu gandul la el.Il lua in mana lui micuta si il privea cu atentie sa vada orice semn ,cat de mic al apropierii zilei cand in sfarsit avea sa-si vada fluturele iesind.Aproape ca nici la joaca nu-i mai venea sa se duca ; statea acolo ore in sir asteptand minunea.Si iata ca in sfarsit intr-o zi in peretele alb si frumos al coconului a aparut un orificiu ,o deschizatura mica ,rotunda pe unde se vedea ceva miscand: era prietenul lui ,fluturele -se straduia sa iasa la lumina ,sa-l cunoasca ,De-abia astepta sa-i vada aripile frumos colorate ,sa-l priveasca luandu-si zborul ...Dar iata ca mica vietate nu reuseste sa sparga peretele suficient de mult ca sa iasa.Impinge cu capul dar nu are loc,ce suferinta ,cat efort!"Cred ca il doare ,ca ii este greu "gandi copilul .Cu lacrimi in ochi pentru durerea prirtenului sau ,ia hotararea sa il ajute sa iasa ,sa il scuteasca de chin ,de asteptare...Cu o foarfeca taie coconul si-i face loc fluturelui sa iasa la lumina.Doar ca, in loc sa-si intinda aripile si sa-si ia zborul mica vietate de abia se taraste,are capul mare in timp ce aripile sunt mici .Scutit de efort fluturele pierduse acea experienta ,acea ocazie in care ,in efortul de a iesi din orificiul mic fluidul din corp sa fie impins in aripi pregatindu-le pentru zbor .In dorinta lui de a-i usura calea spre lumina copilul il condamnase la o viata de chin .Fluturele nu a zburat niciodata ci si -a petrecut restul zilelor tarandu-se din loc in loc . Ai avut si tu momente in care astetarea ti se area un chin? In dorinta noastra arzatoare de a grabi fiecare lucru care ne vine in intampinarea vietii noastra cei mai multi dintre noi ne regasim in acest copil . Uitam sa avem rabdarea, iar cand credem ca am asteptat destul trecem la fapte care de multe ori ne aduc suferita vesnica si singuri ne condamnam la o viata de chin.Traim in "secolul vitezei" iar oamenii vor totul in cel mai scurt timp , putin stiu insa ca "graba strica treaba" , daca am sta sa luam aminte la fiecare incercare fiecare moment cand trecem prin suferinta sa invatam ceva in acele clie cand suntem jos cazuti la pamant fata nici o speranta ca vom avea un "happy-end" sa ne gandim ca acolo Sus Cineva ne poate da puterea necesara sa luptam si sa iesim invingatori .
Isus ne-a invatat cum sa ne sacrificam si sa acceptam suferinta indiferent de natura ei, stiind ca nu peste multa vreme vom fi cu El si ca El si insusi Domnul ne va rasplati pentru viata noastra de pe pamant. Anumiti fluturi traiesc doar o singura zi pe pamant. Noi oamenii suntem exact ca acei fluturi, ne petrecem o viata pe pamant tensionata si incarcata insa de putine ori gandim cat de scurta este aceasta viata. Timpul zboara, trebuie folosit responsabil.Dumnezeu sa ne ajute ! :)
2012, în USA, pe străzi, se cere îndepărtarea lui Hristos din Crăciun (foto preluată de la www.christianpost.com)
O pustoaică de-a unşpea a refuzat să mai vină la cor pentru că tinerii din liceul meu cântă colinde cu Isus cu un singur "i"! "E mare păcat maică să cânţi în cor cu păgânii ăia", a sfătuit-o bunică-sa, care merge din an în Pasti la biserică. Pustoaica a crezut-o pe bătrâna care nu ştie nici măcar un colind de la cap la coadă!
O colegă care se ocupă de corul şcolii, mi-a transmis ca o alta, a luat "puţin foc" deoarece în liceu răsună numai "colinde penticostale!". Supărata, e soţie de preot. Dar repetiţii cu colindătorii n-a făcut niciodată. Şi nici în strană nu cântă...
Pastorul Vladimir Pustan povestea că în călătoria sa din Australia a participat la un concert de colinde al evanghelicilor. Al pocăiţilor. Numai că... au cantat doar instrumental! Dacă deschideau gura, cuvintele, mesajul colindului, ar fi lezat musulmanii! "Mi-a venit să vin înnot inapoi în România"!
Invitaţi la o casă de cultură pentru colinde de Crăciun, trupa Genesa a fost oprită după a treia cântare. "Da' colinde cu Moşu' nu aveţi?", a întrebat un înalt oficial al statului. Dacă nu, nu mai cântati despre Isus, daţi-vă jos de pe scenă!". Şi fraţii, invitaţi de onoare, au fost pur şi simplu izgoniţi, trimişi acasă!
Acum doi ani am cântat cu tinerii de la biserică, în piaţă. Invitaţi de primarul Câmpinei. Cu toată opoziţia unui preot. Alături de noi au concertat o droaie de elevi. Cu profesori cu tot. Au cântat în engleză, în franceză. Îmbrăcaţi în Moş Crăciun. Apoi, au dansat manele. Lângă ieslea special amenajată, cu Pruncul Isus. Când a prezentat spectacolul, televiziunea regională a tăiat din înregistrare numai colindele noastre. Fusesem singurii care cântase despre Isus!
E paradox, dar societatea se luptă să-L scoată pe Isus din Crăciun. Din colinde. Aşa de tare o deranjează Numele ăsta. Fie el şi cu doi de "i". Felicitări de Craciun dar fără Prunc, fără iesle, fără Maria. Urări în numele norocului. Capre, zdrenţe, buhai, ţipete. Zornăială. Decibeli. Brad, în loc de cruce. Dar şi mântuire cu vâsc...
Nimeni n-a fost mai dezonorat ca Isus. Împotriva nimănui nu s-a dus un război mai intens. Asta înseamnă că e singurul Mântuitor al lumii! Oricât ar fi de lovit, de ignorat, de obstrucţionat, Pruncul Betleemului continuă să strălucească. Pentru că doar El este Lumina.
Să colindaţi! Să cântaţi! Bine. Pentru Prunc, pentru Isus. De fapt, numai colindând pentru El, colinzi pentru tine!
